duminică, 28 septembrie 2008

Ginduri, ginduri

Toamna a inceput cu dreptul :). Chiar din prima zi de toamna a fost de inteles ca trebuie sa uitam de vara si de soare. E timpul meu preferat, pt ca numai toamna pot dormi fara vise, adica deconectare completa si in fiecare dimineata ma scol un alt om. Iar timpul de afara imi da ragaz ca sa inteleg ce am de facut, sa ma mai gindesc la planuri de viitor.

Toamna aceasta este plina de lucru, la fel cum vara a fost plina de vacanta. Vom lansa o campanie de advocacy pentru a transparentiza activitatea Parlamentului MD. Vom incerca sai convingem pe parlamentari de necesitatea transparentei celui important organ din tara.
In comparatie cu Romania, unde cetatenii pot contabiliza intreaga activitate a fiecarui parlamentar (au vot electornic) la noi poti prinde niste frinturi de sedinta parlamentara doar la TV, si atunci cind te uiti la TV. Iar pe net ai numai stenogramele sedintei plenare, fara a vedea undeva dezbaterile din comisiile permanente. Cineva spunea ca daca ar fi transparent, apoi Parlamentul MD ar fi cel mai urit de catre cetateni.:) Poate asa il facem si mai responsabil de ceea ce face. Voi reveni la acest subiect.

vineri, 12 septembrie 2008

Mediatizarea ONG-urilor

Recent am primit un email de la Civic.md in care erau prezentate rezultatele unui sondaj online. Civic.md a pus umratoarea intrebare: Care din actiunile enumerate sunt cele mai eficiente pentru cresterea vizibilitatii ONG-urilor?
Mai jos sunt raspunsurile:
-
38.2% (13 voturi) Lucrul cu mass media (presa scrisa, televiziune si radio)
- 26.5% (9 voturi) Promovarea organizatiei prin intermediul membrilor si beneficiarilor (impartasirea experientelor positive)
-
20.6% (7 voturi) Prezenta pe web
- 8.8% (3 voturi) Elaborarea si distribuirea rapoartelor de activitate
-
5.9% (2 voturi) Distribuirea materialelor promotionale (brosuri, pliante, postere, carti de vizita, etc.)

Raspunsurile mau lasat un pic ingindurat. Parerea mea este ca ar trebui sa fie inverse rezultatele votului. Un ONG trebuie sa fie vizibil pentru beneficiarii sai, adica prin materialele care le elaboreaza, apoi prin rapoartele sale da dovada de credibilitate si activitate intensa dupa care urmeaza pagina sa web si massmedia. Utilizarea mass-mediei pentru promovare va duce la cunoasterea imaginii a ceea ce face ONG-ul si nu activitatea insasi a organizatiei. Parere mea.